Economie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Economie
Ştiinţe economice Economie politică Economie de piaţă - Formele pieţei Cerere - Ofertă - Bani Inflaţie - Deflaţie - Comerţ
Economie generală
Microeconomie - Mezoeconomie Macroeconomie - Economie financiară Politică economică- Econometrie Comerţ exterior - Homo oeconomicus Economie instituţională - Conjunctură Echilibrul pieţei - Cost marginal Funcţie de utilitate - Echilibru Nash
Economia afacerilor
Producţie - Marketing Controlling - Management Economia resurselor umane Finanţe - Contabilitate - Audit
Economişti pe categorii
Economişti români Economişti americani Economişti francezi Economişti germani
Portal:Economie
Proiectul economie
Listă de articole economice Listă de întreprinzători renumiţi Colecţie de formule economice Listă de economişti
Categoria economie
Toate articolele din serie
editează

Economia (din limba greacă οίκος [oikos], 'casă' şi νομος [nomos], 'conducere') este o ştiinţă socială ce studiază producţia şi desfacerea, comerţul şi consumul de bunuri şi servicii. Potrivit definiţiei date de Lionel Robbins în 1932, economia este ştiinţa ce studiază modul alocării mijloacelor rare în scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umană, economia este o ştiinţă socială.

Se spune că economia este pozitivă atunci când încearcă să prezică în mod obiectiv şi să explice consecinţele anumitor opţiuni, date fiind un set de supoziţii sau de observaţii. Alegerea unei supoziţii ce trebuie făcută atunci când se construieşte un model, la fel ca şi observaţiile ce trebuie stabilite sunt alegeri normative.

Se spune că economia este normativă atunci când recomandă o alegere în detrimentul altei alegeri sau când este făcută o apreciere subiectivă asupra valorii.

Economia centrată pe variabile măsurabile se divide în două domenii principale: microeconomia care se ocupă de agenţi individuali, cum ar fi bugetele şi afacerile şi macroeconomia care ia în considerare economia ca pe un întreg, cererea şi oferta agregată, capitalul şi materiile prime.

O atenţie deosebită se acordă şi alocării resurselor, producţiei, desfacerii, comerţului şi concurenţei. Logica economică este aplicată tot mai des în cazul problemelor legate de opţiuni în cazul lipsurilor sau atunci când trebuie stabilită valoarea economică. Preocuparea principală în economie se centrează pe modul în care preţurile reflectă cererea şi oferta, iar ecuaţiile sunt folosite pentru a prezice consecinţele anumitor decizii.

Supoziţia fundamentală care face subiectul teoriei economice tradiţionale este ideea existenţei actorului raţional care urmăreşte maximizarea utilităţii. Economia neoclasică este bazată pe această supoziţie care este folosită pentru a deriva rezultate referitoare la funcţionării unui sistem de preţuri în condiţiile puterii pieţei descentralizate.

În paralel cu economia formală funcţionează şi economia informală.

[modifică] Sectoare

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră!
Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică pagina”.

Economia a cunoscut câteva faze succesive:

Economia antică: aceasta se baza pe o agricultură de subzistenţă.
Revoluţia industrială, care a micşorat rolul agriculturii de subzistenţă, schimbând agricultura în ultimile trei secole într-una bazată pe monoculturi şi agricultură extensivă. Creşterea economică a avut loc cu precădere în minerit, construcţii şi industria manufacturieră.
În economia modernă a societăţii de consum un rol tot mai important îl joacă serviciile, finanţele şi tehnologia.

În economia modernă există trei sectoare principale de activitate:

Sectorul primar: implică extragerea şi producerea de materii prime cum ar fi cărbunele, lemnul, fierul etc.
Sectorul secundar: implică transformarea materiilor prime în bunuri.
Sectorul terţiar: implică prestarea de servicii pentru consumatori sau companii, de exemplu baby-sitting, cinematografele etc.