De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Şcoala milesiană a fost o şcoală filosofică fondată în secolul VI î.Hr. Ideile asociate cu această şcoală sunt exemplificate de trei filosofi din cetatea ioniană Milet: Thales, Anaximandru şi Anaximene.

Pentru a justifica denumirea de şcoală se pot aduce mai multe argumente: toţi erau cetăţenii aceluiaşi oraş, au fost contemporani, iar tradiţia susţine că relaţiile dintre ei erau ca între maestru şi discipol sau ca între precursor şi succesor.

Distincţia dintre cei care descriu lumea în termenii de mit şi supranatural şi cei care au încercat pentru prima dată s-o explice prin cauze naturale se datorează în principal lui Aristotel. El îi numeşte pe primii theologi, iar pe ceilalţi physici sau physiologi, atribuindu-i lui Thales şi succesorilor săi milesieni trecerea la această nouă perspectivă "fizică" şi numindu-l pe Thales "întemeietorul acestui nou gen de filosofie".

Întrebările care îi interesau pe milesieni erau de tipul: "E posibil ca această lume să fie redusă la principii mai simple, astfel încât raţiunea umană să înţeleagă ce este ea?", "Din ce este făcută?", Cum are loc schimbarea?", "De ce lucrurile apar, apoi se perimează şi dispar?".

Milesienii au fost primii care au sugerat că răspunsurile la aceste întrebări pot fi găsite pe calea gândirii. Au abandonat soluţiile mitologice şi le-au înlocuit cu cele raţionale. Filosofia şi ştiinţa au început cu încrederea în faptul că la baza fenomenelor stă caracterul ordonat inerent lor, nu capriciul sorţii, iar explicaţia naturii trebuie căutată chiar în natura însăşi.